Poporul si natiunea: doua notiuni convergente sau divergente

       Cine suntem?

Popoare și națiuni încearcă să răspundă la întrebarea fundamentală cu care se confruntă oamenii: cine suntem? Ele răspund la această întrebare în modul tradițional în care ființele umane i-au dat răspuns, prin referință la lucrurile care, pentru aceste popoare și națiuni, au cea mai mare însemnătate. Popoarele se definesc pe ele însele în termini de vechime, religie, limbă, istorie, valori, obiceiuri și instituții fiind superioară tribului și anterioară națiunii. Ele se identifică cu grupurile culturale: triburi, grupuri entice, comunități religioase, și la nivelul cel mai general, civilizații. Oamenii foloseau politica nu doar pentru a-și promova interesele, dar și pentru a-și defini identitatea. Știm ceea ce suntem numai atunci când știm unde suntem și nu atunci când știm împotriva cui suntem.

Furtul unei națiuni

Poporul și națiunea sunt două noțiuni convergente. Ambele reprezintă o comunitate umană, a căror membri locuiesc pe același teritoriu. Și totuși , ce ar fi mai ușor de distrus un popor care nu-și cunoaște trecutul ori un popor care de-a lungul anilor a devenit o Națiune? Odată ce nu îți cunoști rădăcinile, strămoșii care au luptat pentru țara care aparține după cum a rostit celebra frază Ștefan cel Mare „Moldova n-a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu e a voastră, ci a urmaşilor voştri şi a urmaşilor urmaşilor voştri în veacul vecilor". Această frază este valabilă pentru toți. Poate însă fi furată o națiune? Să cercetăm exemplul României.

O entitate autoguvernantă cunoscută sub numele de România a existat din 1866, iar mărimea teritoriului avea să se dubleze după primul război mondial. De-a lungul aproape a întregii sale istorii, țara a cunoscut sisteme de guvernare care au concentrat puterea în relativ puține mâini. Uneori cetățenii români au plătit un preț pentru natura nereprezentativă a guvernării lor. Rata eșecurilor în încercările de a cerceta practicile abuzive și de a promova reforme care să sporească legitimitatea sistemului politic a fost ridicată. Revoltele unor grupuri care s-au simțit opresate mai mult decât puteau îndura au eșuat de obicei când au încercat să înlăture sau să modifice un sistem nedrept. Muntenia și Moldova au fost principatele care alcătuiau statul român inițial cunoscut sub denumirea de Vechiul Regat, care a ființat între 1866 și 1918. După numeroasele influențe ale altor state și dorinței de a pune stăpânire pe teritoriul românesc, conceptul de națiune nu a fost distrus . Și chiar dacă au încercat să fure această națiune, astăzi, cu zi ce trece este mai aproape Unirea cu dragii noștri frați Basarabeni.

Doar acel ce nu se respectă va renega că avem același sânge, același trecut și aceeași limbă. Suntem o națiune, însă mulți ne privesc ca două popoare diferite.

Națiunea- dimensiunea demografică și psihologică a statului

Populația constituie una dintre dimensiunile inerente statului. Un teritoriu fără populație nu poate constitui un stat. Numărul membrilor respectivei populații nu este însă decisiv pentru constituirea unui stat, dar nici nu poate fi indiferent. Esențial totuși este aspectul calitativ sau psihologic al dimensiunii demografice, exprimat concis și dens prin conceptul de Națiune.

Într-adevăr , mai întâi este de observat că termenul “populație” nu este riguros definit, el putând fi o sursă de ambiguități, întrucât, cum se știe, fac parte din populația țării și cetățenii străini sau apatrizii. Apoi, deși modificările intervenite în componența populației, prin imigrare, prin transfer de persoane sau într-un alt mod, nu afectează identitatea și continuitatea statului , totuși, ceea ce-i asigură distinctibilitatea și permanența este Națiunea.

În sensul dreptului, scria M.Djuvara, națiunea nu trebuie să se confunde cu ceea ce în mod superficial se numește poporul, <adică cu generația prezentă>. Statul nu este numai reprezentantul generației prezente, <el este reprezentantul în același timp al tuturor tradițiilor trecutului și al spiritualității viitoare>. “De aceea se și înțelege că întocmai după cum o persoană nu poate să renunțe la anumite drepturi la anumite drepturi esențiale pe care le are, cum este cel la libertate, tot asemenea nici chiar o generație întreagă, la un moment dat, nu poate să facă anumite acte contra intereselor supreme ale statului, adică ale întregului patrimoniu moral lăsat de generațiile trecute și a aspirațiilor viitoare”  

În ultima vreme, deși cu totul izolat și insignificant, se resimte ciudata resurecție a unor atitudini refractare față de conceptul “Națiune”. Din acest motiv, readucem în atenție numai două repere.

Fostul proiect constituțional privind Constituția Europeană a evocat în cuprinsul art.I-5 pct.1 “identitatea națională ” a statelor membre ale Uniunii Europene, pe care Uniunea se obliga să o respecte. Preambulul tratatului constituțional evoca aceeași valoare, atunci când se referea la identitatea și istoria națională a popoarelor Europei.

Ce stă la baza statului ?

De mult timp s-a considerat că la baza statului stă națiunea, că statul este națiunea juridic organizată. Cum conceptul de “națiune” este unul sociologic și nu juridic, fapt care a dus la un rezultat surprinzător: din acest, din urmă, punct de vedere ea s-a confundat cu statul. Conceptul de națiune este unul ambiguu. S-a spus chiar că “ acest concept modern are cu uzajul tradițional (…) aproape tot atâtea legaturi ca și constelația câinelui animal lătrător” (O.Duhamel, 1992,pag.20). Pentru explicarea luii au fost vehiculate două concepții: una subiectvă, de sorginte franceză, și una obiectivă de sorginte germană și adusă la paroxism de doctrina național-socialistă.  

Când un popor devine națiune ?

Marea Revoluție Franceză, descrierea ei și exprimarea personalăa istoricului au avut mare pondere în formularea conceptului. E vorba mai ales de simbolistica pusă de istoric în seama conceptului. Le Peuple a lui Michelet face corp comun cu Nation. Mai mult, el este fondatorul acesteia. Devine națiune acel popor care combină într-o manieră originală hazardul eridității și geografia. În consecință, Națiunea este rezultatul efortului făcut de Popor. Prima condiție ca poporul să simbolizeze națiunea este ca oamenii care se asociază sa primească o protecție legală în orice moment . A doua condiție este protecția fiecărui locuitor și asigurarea dreptului său de a se dezvolta.

“O națiune este un popor care se cunoaște pe sine”. Paul Viallaneix spune că de aici rezultă o consecință care privește toată istoria Europei. Chiar dacă există o mulțime de asemănări, consider că e exagerat să credem în similaritatea problemelor și a societăților din Europa în secolul al XIX-lea.

Michelet era de părere că popoarele vor încerca să scape de tirani pe măsură ce se vor cunoaște pe sine. Acesta ar fi fost motivul pentru care unele grupuri și-au afirmat cu tărie sentimentul național, unul care va ieși în evidență o dată cu revoluțiile sângeroase. Era o formă prin care masele ajungeau la nivelul supremei credințe. Într-un asemenea context , Michelet justifica naționalismul.

         Neam, Etnie, Popor

Sub titlul Qu’est-ce qu’une Nation? ( Ce este o națiune?), Ernest Renan a sustinut o conferință la Sorbona în 1882 în care a încercat pentru întîia oară să lămurească sensul conceptului de Națiune din diverse perspective. Socotit astăzi un text major al istoriei ideii naționale în Franța, el este deopotrivă un reper pentru interpretarea diferitelor accepțiuni ale conceptului de Națiune în culturile europene. Care este observația care stă la baza analizei lui Renan? Națiunea este o “idee clară în aparență, dar care poate deveni periculoasă prin greșita înțelegere”. Formele de existență umană au fost foarte variate în istorie, ele neputând fi confundate unele cu altele fără a crea serioase inconveniențe în înțelegerea trecutului și a prezentului.

“Deci, Națiunea modernă este rezultatul istoric al unei serii de faăte convergente. Uneori, unitatea a fost realizată de o dinastie, cum este cazul Franței; alteori de voluntarismul provinciilor, cum este cazul Olandei, Elveției, Belgiei, câteodată printr-un spirit care târziu a învins capriciile feudalității , așa cum s-a întâmplat în Italia și Germania. Întotdeauna a fost o profundă rațiune de a fi prezidat la apariția acestor formațiuni. Noi am avut surprize dintre cele mai mari, ca de pildă unificarea Italiei prin înfrângeri și dispariția Turciei prin victorii. Aceasta pentru că Italia este o națiune și Turcia nu este”

În cultura română de pildă, folosirea termenilor Neam, Etnie și Popor arată preferința pentru figuri simbolice, nu și pentru ideea de organizare a convețuirii umane. Așa se explică de ce conceptul de Națiune primește o înțelegere din care concretul social- individul – dispare sau este falsificat. De aici până la experimentele totalitare nu e decât un pas.

Exemplul românesc al termenilor de Neam, Etnie, Popor, Naționalitate arată preocuparea culturală pentru dezvoltarea unor accepțiuni restrictive în privința definirii propriei colectivități.

Acest fel de a concepe identitatea- multiplicat prin mijloace culturale, politice și de informare în masă- a fost și este unul dintre factorii importanți ce a creat încă din secolul al XIX-lea o problemă a minorităților.

       3 minute de filosofie.

     Începusem să mă simt inutil, ca principiu masculin, „o simplă coadă de mătură”, cum spunea un profesor de-al meu despre masculinitate. Dar Noica lămurește lucrurile. Ca principiu germinal, masculinitatea asigură, în principiu, unitatea omului”: „Făpturile au o unitate: sămânța ori principiul lor germinal.” Dar să nu ne umflăm în pene: istoria nu lucrează doar cu principii. Pentru că fără femeie, societatea devine o imposibilitate: populațiile nu se transformă în popoare, nu devin. Iar principiul devenirii este tot atât de definitoriu pentru ființă, ca și cel germinal. Fără devenire, nu ne adeverim ca oameni: ”Istoricește, s-a spus: o trecere de la stadiul de populație la cel de popor nu era de obținut, cu hoarde umane în sânul cărora femeia nu era creatoare de familie stabilă, nici comunitatea creatoare de societate. ... Și astfel, determinațiile populațiilor mongolice n-au putut fi regăsite întemeiat; adeverirea lor nu s-a produs.” Germinație, devenire ca adeverire. Iată trei cuvinte cheie pe care putem reîntemeia, pozitiv și fundamental, gândirea asupra noastră și a societății.

    Întotdeauna vor exista păreri diferite dacă poporul și națiunea sunt noțiuni convergente sau divergente. Cel mai important este ca oamenii să asigure un curs frumos al poporului său, iar statul să se implice în organizarea acestuia. Sunt din Republica Moldova. Cu toții știm că   suntem popor român, însă din păcate s-a uitat că aparținem aceleiași națiuni, că am fost cândva un singur stat. S-a uitat istoria, a fost murdărită de alții. Îmi doresc oamenii să țină minte ce națiune sunt, și indiferent din ce popor fac parte, să respecte necondiționat atât trecutul său, cât și a celor din jur.

         1Jules Michelet, Histoire de la Revolution, apud Paul Viallaneix,p.270

2Jules Michelet, Le Peuple, p.147

             Bibliografie

• Ion Deleanu, Instituții și proceduri constituționale în dreptul român și comparat , 2001
• Dan Claudiu Dănișor, Drept constituțional și instituții politice, V.I.Teoria generală
• Victor Neumann, Neam, popor sau națiune?, București, 2003
• Cristian Preda, Tranziție,liberalism și națiune, București, 2001
• Tom Gallagher, Furtul unei națiuni , București, 2004
• Samuel P. Huntington, Ciocnirea Civilizațiilor , 1996
• Jules Michelet, Histoire de la Revolution, apud Paul Viallaneix
• Jules Michelet, Le Peuple
• Serge Cordellier, Elisabeth Poisson ,Națiuni și Naționalisme,București,2002
• Noica, Devenirea întru ființă, Humanitas 1998

• Prev
• Next