ARHIVA

REPERELE DEMOCRATICE ALE REFERENDUMULUI

ABSTRACT:

Whereas democracy is the exercise of power by the people, the referendum is often presented as a last redoubt of pure democracy in a political world dominated by the representative system. But can it be thus qualified, regardless of the method of regulation? This study tries to emphasize the characteristics of the referendum, the real risk that it may become an instrument of manipulation of the masses, to end with a presentation of the referendum in the Romanian constitutional system. Although the Romanian law promotes both the local than national referendum, this last one are a particular importance, especially in what concerns the interpretation of the limits of the constitutional reform approved by referendum and the political responsibility of the President before the electorate.

CÂTE CEVA DESPRE CONSTITUŢIONALIZAREA FUNCŢIEI PUBLICE

1. În ansamblul izvoarelor formale ale „dreptului funcţiei publice”, Constituţia – ca Aşezământ politic şi juridic fundamental al statului – joacă un rol deosebit de important. O serie întreagă de reguli incidente în materia organizării şi exercitării funcţiilor publice aparţin, din punct de vedere formal, Constituţiei. Această stare a lucrurilor ne îndreptăţeşte să achiesăm la un punct de vedere aparţinând unui autor francez, pentru care – în prezent – asistăm la o veritabilă constituţionalizare a „dreptului funcţiei publice”[1].

Fenomenul de constituţionalizare a aşa-numitului „drept al funcţiei publice” s-a manifestat (şi se mai manifestă încă) pe calea armonizării legislaţiei ordinare, ce reglementează materia funcţiei publice, cu prevederile Constituţiei, sarcină care a revenit legiuitorului, care – nu de puţine ori – a fost foarte atent la semnalele specifice venite dinspre Curtea Constituţională[2].

Ca importanţă, o primă regulă de rang constituţional, incidentă în materia „dreptului funcţiei publice” este încorporată în cuprinsul art. 73 alin. 3 lit. j) din Legea fundamentală a României, text potrivit căruia „prin lege organică se reglementează (...) statutul funcţionarilor publici”. Această prevedere constituţională înregimentează o opţiune de politică legislativă. Legiuitorul constituţional a stabilit pe calea ei două caracterizante ale regimului juridic la care urmează a fi supuşi funcţionarii publici, şi anume:

O POSIBILA PROIECTIE A CURTII CONSTITUTIONALE IN A DOUA REVIZUIRE CONSTITUTIONALA

Un observator atent și obiectiv al evenimentelor din România ultimului an nu poate să nu ajungă la convingerea că preconizata, și de data aceasta posibila revizuire constituțională, va aduce modificări semnificative justiției constituționale, atât în planul organizării sale, cât și al competențelor conferite. Alegerea uneia sau alteia dintre soluțiile posibile nu este una juridică, ci una pur politică.

A.- Control de constituționalitate exercitat de judecătorul ordinar. În acest caz, două soluții sunt posibile, cu o variantă intermediară:

1.- Un control exercitat de toate instanțele judecătorești, după modelul american și cel existent timp de un deceniu și la noi (1912-1923). Avantajul acestui control ar fi acela al lipsei influenței politicului asupra organului de control, și de aici premisa unui control obiectiv. Putem observa de altfel, că de ceva timp instanțele judecătorești sunt tot mai active în exercitarea unui control de convenționalitate, nu foarte departe de controlul de constituționalitate. Dezavantajele acestei soluții vin din îndoiala că orice judecător, de la orice instanță și cu experiență minimă, va putea îndeplini o sarcină atât de complexă și de mare responsabilitate. De asemenea, spectrul unei jurisprudențe neunitare și contradictorii nu va face decât să adâncească neîncrederea în justiția română. Este motivul pentru care nici Constituanta din 1923 nu s-a oprit la acest model.

CONTROLUL DE CONSTITUTIONALITATE IN ROMANIA DUPA ANUNTATA REVIZUIRE CONSTITUTIONALA

1. INTRODUCERE

Sub aspect etimologic, noţiunea de constituţie este legată de verbul latin constituo (=a statornici, a aşeza cu temei). În Roma antică, împăraţii adoptau aşa numitele constituţii imperiale (edict, decret, mandat sau rescript), formal subordonate legilor (adoptate de adunările poporului) şi actelor Senatului. În fapt însă, prin renunţarea la convocarea adunărilor poporului şi în urma subordonării absolute a Senatului faţă de puterea imperială, constituţiile adoptate de împăraţi au ajuns (începând din prima jumătate a secolului I după Hristos) principalele surse formale ale dreptului roman imperial. Acest fapt a ocazionat asocierea semnificaţiei de “lege fundamentală” cuvântului “constituţie”.

Varietatea constituţiilor este determinată de varietatea formelor de organizare politică şi juridică reglementată de aceste legi fundamentale.

Sub aspectul modalităţii de revizuire, constituţiile pot fi suple sau rigide. Şi această clasificare este aplicabilă doar constituţiilor scrise, din moment ce constituţiile cutumiare nu sunt susceptibile de revizuire. Rigiditatea constituţională constituie un important corolar al supremaţiei legii fundamentale. Aprecierea rigidităţii nu trebuie făcută doar în funcţie de procedurile prevăzute pentru revizuire, ci şi în funcţie de efectivitatea aplicării lor. În anumite împrejurări, o constituţie stabilind proceduri mai complicate de revizuire poate fi revizuită mai frecvent decât o constituţie cuprinzând norme mai suple.

CATEVA CONSIDERATII DESPRE DREPTUL LA O BUNA ADMINISTRARE

Art. 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene consacră pentru prima oară, în mod expres, printre drepturile cetăţeneşti, dreptul la o bună administrare, precizând, în alin. (1), că orice persoană „are dreptul de a beneficia, în ce priveşte problemele sale, de un tratament imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil din partea instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii”. Conform alin. (2), dreptul la bună administrare include: dreptul oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale care ar putea să-i aducă atingere; dreptul oricărei persoane de acces la dosarul propriu, cu respectarea intereselor legitime legate de confidenţialitate şi de secretul profesional şi comercial; obligaţia administraţiei de a-şi motiva deciziile.

De asemenea, art. 42 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene stabileşte dreptul de acces la documentele instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii, pentru orice cetăţean al Uniunii şi orice persoană fizică sau juridică care are reşedinţa sau sediul într-un stat membru.

REPERELE DEMOCRATICE ALE REFERENDUMULUI

CÂTE CEVA DESPRE CONSTITUŢIONALIZAREA FUNCŢIEI PUBLICE

O POSIBILA PROIECTIE A CURTII CONSTITUTIONALE IN A DOUA REVIZUIRE CONSTITUTIONALA

CONTROLUL DE CONSTITUTIONALITATE IN ROMANIA DUPA ANUNTATA REVIZUIRE CONSTITUTIONALA

CATEVA CONSIDERATII DESPRE DREPTUL LA O BUNA ADMINISTRARE

More Articles ...