Vinaora Nivo Slider 3.xVinaora Nivo Slider 3.x

CULTURA ARMELOR

Mulţi dintre noi privim cu groază peste ocean la numărul fără precedent al armelor de foc şi al victimelor acestora. Evident că nu se poate vorbi despre o cifră exactă, dar se estimează că numărul armelor de foc aflate în mâinile persoanelor private se ridică la mult peste 250 de milioane. Cum în Statele Unite ale Americii populaţia este de aproximativ 300 de milioane, din care un procent însemnat e alcătuit din minori sau adulţi care se împotrivesc folosirii armelor, concluzia este una simplă: mulţi dintre americanii care posedă o armă de foc nu se limitează la una singură. În plus, unul dintre cele mai puternice grupuri de interese din SUA este Asociaţia Naţională a Armelor de Foc (NRA), care cuprinde nu mai puţin de trei milioane de membri şi este recunoscută pentru uriaşul său mecanism de lobbying, redutabil atât la nivel naţional, cât şi statal. Nu putem înţelege cu adevărat politica americană, politica sa constituţională şi, în special, interpretarea celui de-al doilea amendament al Constituţiei[1], dacă nu încercăm să ne aplecăm atenţia asupra „războiului”, catalogat drept „cultural”, dintre deţinătorii de arme şi cei care doresc să îngrădească dreptul cetăţenilor de a avea, purta şi, implicit, utiliza, arme de foc.  

Read more: CULTURA ARMELOR

CATEVA GANDURI LEGATE DE IDEEA CONSTITUTIONALIZARII FUNCTIEI PUBLICE

În ansamblul izvoarelor formale ale „dreptului funcţiei publice”, Constituţia – ca Aşezământ politic şi juridic fundamental al statului – joacă un rol deosebit de important. O serie întreagă de reguli incidente în materia organizării şi exercitării funcţiilor publice aparţin, din punct de vedere formal, Constituţiei. Această stare a lucrurilor ne îndreptăţeşte să achiesăm la un punct de vedere aparţinând unui autor francez, pentru care – în prezent – asistăm la o veritabilă constituţionalizare a „dreptului funcţiei publice”[1].

Fenomenul de constituţionalizare a aşa-numitului „drept al funcţiei publice” s-a manifestat (şi se mai manifestă încă) pe calea armonizării legislaţiei ordinare, ce reglementează materia funcţiei publice, cu prevederile Constituţiei, sarcină care a revenit legiuitorului, nu de puţine ori atent la semnalele venite dinspre Curtea Constituţională[2].

Read more: CATEVA GANDURI LEGATE DE IDEEA CONSTITUTIONALIZARII FUNCTIEI PUBLICE

CATEVA COMENTARII PRIVIND PRINCIPIILE INSCRISE IN ART.61 ALIN.1 DIN CONSTITUTIA ROMANIEI

I. 1. În art.61 alin.(1) din Constituţia României sunt înscrise două principii: 1)Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi 2) Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării. În cele ce urmează dorim să argumentăm că primul principiu este infirmat de alte reglementări constituţionale şi legale, venind în contradicţie, îndeosebi, cu exigenţele principiului separaţiei puterilor în stat, pe când cel de al doilea trebuie regândit şi redefinit în condiţiile în care Guvernul îşi extinde competenţele normative, adoptând legi prin asumarea răspunderii sau ordonanţe de urgenţă în toate domeniile, inclusiv în cele rezervate legilor organice, iar dincolo de graniţele ţăriise adoptă reguli juridice ce ne guvernează tot mai multe relaţii sociale.

                I. 2. În ce priveşte prima afirmaţie din art.61 alin.1, potrivit căruia Parlamentul este organ reprezentativ suprem, trebuie precizat că această prevedere vine în vădită contradicţie cu principiul înscris în art.1 alin.4 – introdus cu ocazia revizuirii Constituţiei[1] - în conformitate cu care "statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale". Dacă admitem, şi trebuie să admitem, că puterea etatică se organizează potrivit principiului separaţiei puterilor în stat, nu mai putem concepe un sistem organizaţional politic în care o autoritate este supraordonată, fără a nega însăşi esenţa principiului sus-amintit, care şi când a fost creat, dar şi azi – după o evoluţie de mai bine de două secole şi jumătate - are ca scop limitarea PUTERII[2], echilibrul puterilor, fapt realizat prin controlul reciproc şi nu prin subordonarea unei puteri faţă de o alta. Nu poate fi una "supremă" în raport cu celelalte, fără a contrazice raţiunea pentru care s-a pus la baza organizării puterii politico-etatice acest principiu.[3]

Read more: CATEVA COMENTARII PRIVIND PRINCIPIILE INSCRISE IN ART.61 ALIN.1 DIN CONSTITUTIA ROMANIEI